ÎN ȚARĂ( joi): Vremea va continua să se încălzească, devenind caldă pentru această perioadă în majoritatea zonelor, chiar deosebit de caldă în vest și nord-vest. Excepție vor face regiunile estice și sud-estice unde, pe fondul cerului mai mult noros, valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei. În prima parte a zilei în Moldova și Dobrogea vor mai fi fulguieli izolate. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări seara și noaptea în jumătatea de vest a țării, însă condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 grade în Moldova și Delta Dunării și 16 grade în Banat, iar cele minime se vor situa între -4 și 6 grade, mai scăzute în depresiuni. Pe arii restrânse în zonele joase, dimineața și noaptea va fi ceață.
ÎN ȚARĂ(vineri): Vremea va fi caldă în cea mai mare parte a țării, chiar deosebit de caldă în regiunile intracarpatice. Cerul va fi mai mult noros în jumatatea de vest a țării, unde mai ales seara și noaptea local va ploua slab. În rest, cerul va fi temporar noros, exceptând partea de est a teritoriului, unde înnorările vor persista și izolat va burnița. În zona montană înaltă, noaptea, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4…6 grade în Moldova și Delta Dunării și 16 grade în Banat, iar cele minime se vor încadra între -4 și 6 grade. Izolat în primele ore ale zilei și local în cursul nopții, cu precădre în Moldova, Dobrogea și Muntenia, se va semnala ceață.
LA BUCUREȘTI(joi): Cerul, înnorat în prima parte a zilei, va deveni treptat variabil. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de -3….-1 grad. Vor fi condiții de ceață noaptea.